Duminică, sărbătoare mare… la Singureni: este „Ziua Comunei”!
Primarul Marian Pătuleanu, împreună cu Primăria şi Consiliul local din comuna Singureni, anunță faptul că duminică, 21 mai 2017, începând cu ora 15.00, se va organiza o nouă ediţie a „Zilei Comunei”. Ativităţile cultural-artistice vor fi organizate sub cerul liber, într-o ambianţă însufleţită de prezenţa unor nume mari din muzică, dans şi umor dar şi alte surprize plăcute.
„Programul manifestării este încărcat și se adresează tuturor gusturilor. Îi aștept pe toți locuitorii din Singureni să ne fie alături”, ne-a declarat primarul Marian Pătuleanu.
Cu un primar gospdar şi tânăr, care a impulsionat şi schimbat total faţa localităţii, împreună cu consiliul local, duminică, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, localnicii din comuna giurgiuveană Singureni vor avea parte de o mulţime de surprize, cu prilejul unei noi ediţii a Zilei Comunei.
Nume conscarate, care nu mai au nevoie de niciun fel de prezentare, cum ar fi Adriana Antoni, Vali Vijelie, Sylvia şi DJ Rinno şi orchestra Fraţii Stanciu… vor încălzi atmosfera.
Cei mai mici locuitori se vor bucura de prezenţa unui magician şi de picturile pe faţă!
De asemenea, va fi organizată o tombolă cu premii constând în electrocasnice mici şi mari.
Să nu uităm să amintim şi faptul că organizatorii vor oferi mici şi bere!
La final, noaptea, un foc de artificii va încheia manifestarea.
Nu sunt alegeri la Singureni… ci primarul a dat ordin la petrecere şi voie bună!
Aşadar, duminică, toți locuitorii, și nu numai, sunt invitați să participe la manifestarea dedicată comunei Singureni!














