Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

De astăzi, pacienţii din Spitalul Judeţean Giurgiu vor plăti la externare

dr elisabeta beneLa sfârşitul săptămânii trecute, Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean Giurgiu a stabilit la 5 lei valoarea coplăţii la externare. „Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Giurgiu a stabilit, în şedinţă, cuantumul coplăţii la 5 lei. Coplata va fi achitată la externare de fiecare pacient care va fi internat începând cu data de 8 aprilie. Încă nu putem face o evaluare a sumelor ce vor fi încasate de la toţi pacienţii, deoarece nu toţi se încadrează la coplată, existând categorii care sunt scutite de la plata acestei taxe. Vă pot spune că circa 70% dintre internări sunt urgenţe, mai sunt şi bolnavi cronici, deci este greu de evaluat ce fonduri vor fi încasate în urma coplăţii”, a declarat, în exclusivitate, pentru GIURGIUVEANUL, dr. Elisabeta Bene, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu.

Coplata se încasează pe fiecare secţie, la externarea pacientului, însă medicii nu sunt de acord să încaseze taxa de la bolnavi. „Este o procedură greu de implementat, pentru că medicii se feresc să facă lucrul acesta. Vom vedea cine va încasa coplata, cert este că am dispus   ca această procedură se se facă electronic, odată cu externarea”, a adăugat dr. Elisabeta Bene.

Taxa minimă

Introducerea coplăţii a fost aprobată la sfârşitul lunii martie, printr-o Hotărâre de Guvern. Potrivit documentului, valoarea minimă a coplăţii este de 5 lei, iar maximul este de 10 lei. Astfel, fiecare spital şi-a stabilit cât trebuie să plătească pacienţii la externare, începând de astăzi. Deşi, oficialii FMI vehiculaseră, la începutul acestui an, o valoare de 10 lei pe zi, ministrul Sănătăţii a subliniat că este vorba de o taxă care se plăteşte o singură dată, la externare. Coplata va fi încasată pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, în secţiile sau compartimentele cu paturi din unităţile sanitare aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate.

Cine e scutit de coplată

Pe lângă pacienţii care se prezintă la spital cu o urgenţă medicală, vor fi scutiţi de la coplată şi pacienţii care se încadrează în următoarele categorii: bolnavii cronici care sunt înscriși în programele naționale, precum diabeticii sau bolnavii de cancer deoarece au nevoie de mai multe internări pe an, copiii sub 18 ani, gravidele, lăuzele, pensionarii care au o pensie sub 740 de lei și persoanele cu handicap.

Marcela Petcu 

Advertisement

Arhive