Două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, puse în aplicare de polițiștii giurgiuveni!
Polițiștii Serviciului Investigații Criminale, împreună cu polițiști din cadrul Secției nr.1 Politie Rurală Călugăreni, au desfășurat o acțiune specifică pe linie de urmăriți pe raza comunei Singureni, ocazie cu care au depistat și reținut un bărbat, de 37 ani, din comuna Singureni, pentru care Judecătoria Giurgiu, a emis Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la trei ani și două luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii Formațiunii Investigații Criminale Mihăilești au depistat și reținut pe raza localității Mihăilești, un bărbat, de 40 ani, din comuna Schitu, pentru care Judecătoria Giurgiu a emis Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la un an şi şase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Condamnații au fost încarcerați în Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu.













