UPDATE Accident mortal la Drăghiceanu. Poliţiştii au stabilit cum s-a întâmplat totul (FOTO)
Purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache, a explicat, astăzi, pentru Giurgiuveanul, modul în care s-a produs accidentul mortal de la Drăghiceanu, soldat cu decesul unui tânăr, de 24 de ani, şi rănirea unui pasager.
“La fața locului s-a stabilit că un tânăr, de 24 ani, din satul Vieru, comuna Putineiu, conducând un autoturism Citroen, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, s-a izbit de o denivelare, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat. În urma evenimentului, a rezultat decesul conducătorului auto şi rănirea unui pasager, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Totodată, trebuie menţionat faptul că autorul acestui accident nu poseda permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu.
N.R. Mulţumim cititorului nostru, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, pentru fotografiile puse la dispoziţie.














