„Vinerea neagră”! Accidente pe bandă rulantă: şi un biciclist a ajuns la spital!
Neatenţia la volan şi consumul de băuturi alcoolice fac victime la Giurgiu, după cum se poate observa!
Vineri, 11 august 2017, a fost o adevărată zi neagră. Revenim, informându-vă că, ieri, la ora 18:00, a mai fost un accident rutier, pe bulevardul 1907, în municipiul Giurgiu.
Un conducător auto, în vârstă de 72 de ani, din Giurgiu, aflat la volanul unui autoturism Peugeot, nu a acordat prioritate unui biciclist, de 50 de ani, din comuna Slobozia, accidentându-l uşor.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu pentru îngrijiri medicale.
În urma testării cu aparatul etilotest, în cazul şoferului a fost „0” iar în ceea ce-l priveşte pe biciclist la acesta a rezultat o valoare de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-le recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele şoferului au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.













