Tinerii social-democraţi giurgiuveni au donat sânge
Tineretul Social Democrat din Giurgiu a organizat, recent, o acţiune civică de donare de sânge, ştiut fiind faptul că mai ales în această perioadă a anului unităţile medicale giurgiuvene se confruntă cu lipsa stocurilor de sânge şi componente sanguine.
Li s-a alăturat şi preşedintele PSD Giurgiu, Marian Mina, care spune că vrea, astfel, să încurajeze generaţia tânără să participe la asemenea acţiuni.
„Am considerat salutară iniţiativa celor de la TSD Giurgiu şi tocmai de aceea am hotărât să-i sprijin.Trebuie menţionat că la ora actuală, din păcate, datele statistice arată că în ţara noastră, doar 1,7% din populaţie donează sânge anual, adică de aproape patru ori mai puţin decât media europeană. O implicare civică mult mai pregnantă şi o responsabilizare a populaţiei prin informări publice ar putea şi trebuie să modifice radical această situaţie”, a precizat liderul social-democrat giurgiuvean, Marian Mina.