Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

TINEREŢE FĂRĂ VIOLENŢĂ!

NeintitulatNecesitatea orientării, în mod constant şi continuu, a activităţilor de prevenire către minorii care au risc ridicat de vulnerabilitate atât în ceea ce priveşte comiterea de infracţiuni, cât şi din punct de vedere al victimizării, derivă dintr-o serie de caracteristici ale acestei categorii: personalitate în formare, posibilitatea reală de corectare a unor comportamente deviante, modelarea atitudinii tinerilor către un mod de viaţă non-infracţional.

În perioada 23-27.11.2017, polițiștii Biroului  de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Giurgiu au desfășurat acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile în rândul elevilor Școlii Gimnaziale nr.1 Iepurești și ai Colegiului Tehnic  „Viceamiral 

Ioan Bălănescu” din municipiul Giurgiu, având drept scop prevenirea implicării minorilor în acte de violență, în comportamente delincvente precum și scăderea riscului de victimizare în rândul elevilor.

Au fost prezentate  modalitățile de prevenire antivictimală a minorilor și au fost purtate discuții interactive pe linia prevenirii faptelor antisociale cu violență și conștientizării tinerilor cu privire la riscurile și consecințele comportamentului violent.

Temele propuse de către polițiști în cadrul  activității de prevenire au fost prevenirea violenței școlare și a comportamentului agresiv în general, prevenirea consumului de alcool și substanțe interzise, educația antivictimală a elevilor în domeniul traficului de persoane, prevenirea absenteismului școlar și prevenirea implicării elevilor în evenimente rutiere.

Elevii au fost informați cu privire la  răspunderea penală a minorului și au fost sfătuiți să-și dezvolte relațiile cu părinții, cadrele didactice, polițiștii, în vederea acumulării a cât mai multe informații pentru evitarea comportamentelor   infracționale.

În discuțiile purtate cu profesorii, polițiștii au subliniat importanța pe care o are dezvoltarea și menținerea legăturii părinților cu instituția de învățământ.

Polițiștii au făcut referire și la siguranța personală și a bunurilor, la „fețele ascunse” ale internetului, pericolele sau riscurile care se pot  întâlni pe internet, tipurile de infracțiuni care pot fi produse în mediul virtual. Accentul a fost pus pe măsurile de siguranță pe care fiecare elev trebuie să le adopte pentru a evita victimizarea atât în lumea reală cât și în cea virtuală.

Advertisement

Arhive