Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

La Giurgiu, autoritățile sunt mobilizate!

IMG_2764În cadrul Primăriei Giurgiu s-a întrunit ieri Comandamentul pentru Situații de Urgență, pentru a fi luate măsurile de prevenție ce se impun, având în vedere codul portocaliu de ger, vânt puternic și de ninsori abundente care a intrat în vigoare din această noapte, de la ora 3.  

Ținând cont de avertizările meteo, se va acționa cu clorură de calciu iar după orele 22.00, toate utilajele dotate cu pluguri vor acționa în municipiu. Vor avea prioritate străzile din urgența 1, mai exact cele care asigură accesul către instituții de urgență, a avertizat primarul Nicolae Barbu, care a făcut apel către cetățeni să înțeleagă că nu se poate acționa în același timp în tot orașul. Totodată, se va avea în vedere zona Vămii, unde se va împrăștia antiderapant, dar se va acționa și la intrarea în oraș, pe DN 5, unde se va monitoriza modul în care tirurile staționează, pentru se evita formarea de zăpadă în jurul acestora.

IMG_2786

IMG_2807

De asemenea, reprezentanții Giurgiu Servicii Publice din cadrul Primăriei vor fi pregătiți să intervină cu 77 de oameni și cu utilajele care au fost contractate, Giurgiu Servicii Locale cu 100 de oameni, o motofreză și o platformă pentru încărcarea zăpezii, ADPP cu două buldoexcavatoare și două basculante. Reprezentanții Poliției Locale vor patrula pentru asigurarea fluenței traficului rutier și vor interveni dacă situația o impune. Totodată, vor fi luate măsuri împotriva celor care staționează neregulamentar pe domeniul public.

IMG_2734

Centrul de Primire pentru persoanele fără adăpost este pregătit să ofere adăpost, hrană și ceai cald oamenilor străzii într-un spaţiu cu o capacitate totală de 21 de paturi, 12 fiind ocupate.

Prognoza meteo pentru această noapte arată că vor fi condiții de formare a poleiului, stratul de zăpadă depus va fi de 5 cm iar temperatura se va situa între -4 și -9 grade. Luni, va ninge viscolit iar stratul de zăpadă va fi de 19 cm , temperaturile situându-se între -4 și -8 grade Celsius iar în cursul nopții vor fi -11 grade.

În cursul nopții de luni spre marți, se vor depune încă 12-14 centimetri de zăpadă, ceea ce înseamnă că în 24 de ore vom avea un strat de zăpadă de 30 de centimetri.

Advertisement

Arhive