Icoana Maicii Domnului care plânge cu lacrimi de mir, adusă spre închinare la noua Catedrală Episcopală din Giurgiu!
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, icoana făcătoare de minuni, de la Letca Nouă, a fost adusă spre închinare la noua Catedrală Episcopală “Sf. Gheorghe” Nou din Giurgiu, aflată în imediata vecinătate a fostei întreprinderi “Dunăreana”!
Astfel, timp de două zile, astăzi şi mâine, credincioșii vor avea posibilitatea să înalțe rugăciuni la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Vă reamintim că, Biserica din satul giurgiuvean Letca Nouă, unde a fost descoperită printr-o minune, a fost zidită între anii 1864 și 1867 mitropolitului Nifon Rusăilă. Ctitorul său, mitropolitul Nifon Rusăilă, a fost un ierarh de seamă al Țării Românești, la început stareț al Mănăstirii Cozia, apoi vicar al Mitropoliei Ungrovlahiei (1841) și mitropolit al Ungrovlahiei, iar de la 11 ianuarie 1865, „mitropolit primat’ al României, așa cum a păstorit până la moarte. A fost un ierarh darnic și cu aplecare spre zidirea și refacerea lăcașurilor de cult și a ansamblurilor monahale, refăcând pe cheltuiala sa și Mănăstirea Zamfira, și Schitul Cetățuia din Râmnicu-Vâlcea.













