Firmele din Giurgiu pot primi bani de la stat dacă formează ucenici
Firmele din județul Giurgiu au un mare deficit de angajaţi calificaţi. Cum sistemul de educaţie românesc de astăzi nu le mai oferă soluţii viabile, angajatorii şi-au asumat ei rolul de a învăţa şi forma resursa umană de care au nevoie în companie.
Angajatorii care oferă locuri de muncă pentru care nu se mai găsesc specialiști pe piața muncii au o alternativă legală să îi specializeze la locul de muncă și să încaseze 1.125 de lei lunar de la stat, pentru fiecare ucenic angajat.
Un bun exemplu este Shipyard ATG Giurgiu, care produce nave și componente pentru industria navală. Aceasta nu a găsit sudori și a preferat să ia ucenici și să îi învețe meserie la locul de muncă.
Ucenicii spun că pot învăța meserie chiar de la specialiști și în plus pot obține și o diplomă recunoscută în Uniunea Europeană, firma fiind acreditată de Ministerul Muncii.
Nicoleta Goleanu, purtător de cuvânt al AJOFM Giurgiu, susține că sunt în derulare șase convenții privind contracte de ucenicie, încheiate în 2017, în meserii precum sudor, confecționer tîmplărie și mase plastic, și încă 10 convenții care încă nu au intrat în derulare, în meserii de confecționer- prelucrător în industria textilă. Angajatorii care oferă locuri de muncă pentru care nu se mai găsesc specialiști pe piața muncii au o alternativă legală să îi specializeze la locul de muncă și să încaseze 1.125 de lei lunar de la stat, pentru fiecare ucenic angajat. Iată cum trebuie să procedeze potențialii ucenici și firmele care vor să încheie contracte de ucenicie.
Cum procedează persoanele care vor să fie ucenici
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă ce doresc să participe la programe de ucenicie trebuie să se înregistreze în baza de date a AJOFM cu o serie de documente. Un șomer, pentru a deveni ucenic, are nevoie de următoarele acte: actul de identitate, actele de studii și calificare, adeverință medicală din care să rezulte că este apt de muncă sau are eventuale restricții medicale și să depună o cerere prin care să solicite participarea la un program de ucenicie.
Ce trebuie să facă angajatorii
Angajatorii care doresc să organizeze programe de ucenicie la locul de muncă trebuie să urmeze, la rândul lor, o serie de pași. În primul rând, ei trebuie să comunice locurile de muncă vacante, precum și ocuparea lor prin completarea și transmiterea formularului „Situație privind locurile de munca vacante“- anexa nr. 1A, respectiv formularul „Comunicare privind ocuparea locurilor de muncă“ – anexa nr. 1B.
Angajatorii mai trebuie să încheie un contract de prestări servicii de formare profesională, dacă angajatorul nu este furnizor de formare autorizat. De asemenea, este obligatoriu ca firma angajatoare să încheie contractul de ucenicie cu persoana pe care o face ucenic. Este un contract individual de muncă ca oricare altul, „încheiat pe durată determinată de 12, 24 sau 36 de luni, în funcție de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul, respectiv nivelul 2, 3 sau 4 de calificare (stabilit conform Cadrului Național al Calificărilor aprobat prin HG nr. 918/2013)“.













