Apel la 112: accident rutier cu trei victime încarcerate!
INCREDIBIL Un apel la 112, efectuat de o persoană de sex feminin, care a sosit azi-noapte, anunța că la Frăteşti, s-a petrecut un grav accident de circulație, cu trei persoane încarcerate.
Imediat la fața locului au fost dirijate o autospecială de pompieri pentru intervenţie, o autospecială pentru descarcerare, trei ambulanţe și echipaje de poliție rutieră.
Când au ajuns la fața locului, totul s-a dovedit a fi o glumă proastă, apelul fiind unul fals.
Poliția Giurgiu va face cercetări pentru a depista cine este autoarea acestei glume proaste, care a pus pe drumuri echipajele de intervenţie.
Alertarea falsă a structurilor specializate de intervenție se sancționează cu amendă.
IPJ Giurgiu recomandă tuturor „glumeților” să se abțină de la asemenea glume.
ATENŢIE! Apelarea prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 trebuie efectuată numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru soluţionarea acelui eveniment, avertizează poliţiştii.
Nu trebuie să abuzaţi de acest număr de telefon fără a avea într-adevăr un motiv real sau o urgenţă. Apelarea abuzivă a numărului 112 sau alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.













