ACCIDENT RUTIER soldat cu o victimă, produs de un tânăr conducător auto!
O femeie, din comuna Hotarele, a fost rănită în urma unui accident rutier, produs de un tânăr, de 18 ani, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum și lipsei de experiență în conducere.
Un tânăr, de 18 ani, din comuna Isvoarele, în timp ce conducea o autoutilitară pe Drumul Național 5A, a pierdut controlul autovehiculului, a intrat în derapaj și a acroșat cu partea stânga față a acestuia o femeie, de 66 ani, din comuna Hotarele, aflată pe partea carosabilă, pe sensul său de mers, după care a intrat într-un pom și a fost proiectat din nou pe partea carosabilă.
În urma accidentului a rezultat avarierea autoutilitarei implicate în eveniment și rănirea ușoară a femeii, care a fost transportată la o unitate sanitară din municipiul București pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea de investigații de specialitate.
Atât conducătorul auto cât și victima au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative (nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice), ulterior tânărului fiindu-i recoltată o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.













