Ce mai fură giurgiuvencele
O tânără, de 24 ani, este cercetată de polițiști după ce a sustras din incinta unui magazin mai multe articole de îmbrăcăminte, cauzând un prejudiciu de aproximativ 100 lei.
Duminică, 30 septembrie a.c., în jurul orei 11.25, polițiștii giurgiuveni au fost sesizați de către o tânără, de 26 ani, din orașul Bolintin Vale, cu privire la faptul că o persoană necunoscută a sustras mai multe articole de îmbrăcăminte din incinta unui magazin, în valoare de aproximativ 100 lei.
În urma activităților desfășurate de polițiști, a fost identificată persoana în cauză, fiind vorba despre o tânără de 24 ani, din orașul Bolintin Vale.
Bunurile au fost recuperate și restituite proprietarului, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.













