Ploi şi grindină, de mâine, la Giurgiu
ANM a emis o avertizare meteorologică începând de marţi, de la ora 9.00, până miercuri, ora 9.00. Potrivit meteorologilor, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, Maramureş şi în cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei, precum şi în zona de munte.
În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 60 … 70 l/mp.