Şofer beat şi fără permis, surprins în trafic de poliţiştii giurgiuveni
Un giurgiuvean este cercetat penal după ce a fost depistat de polițiștii din mediul rural conducând autoturismul pe un drum național fără să posede permis și sub influența băuturilor alcoolice.
Astăzi, 21 noiembrie a.c., în jurul orei 01.50, polițiștii din cadrul Secției nr. 5 de Poliție Rurală Giurgiu au depistat pe Drumul Național 5C, în localitatea Vedea, un tânăr, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul fără poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Fiind testat cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că tânărul avea o alcoolemie de 0.36 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.













