ATENŢIE! Operaţiunea „Foc de artificii”… face noi „victime”!
Articole pirotehnice confiscate de polițiști giurgiuveni, cu ocazia activităților specifice desfășurate în cadrul acțiunii naționale „Foc de artificii”.
Duminică, 23 decembrie a.c., polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu, au desfășurat, în sistem integrat cu polițiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră, în punctul de trecere al frontierei Giurgiu –Russe, o serie de controale pe linia combaterii operațiunilor cu articole pirotehnice efectuate fără drept, în cadrul acțiunii naționale Foc de artificii.
În cadrul activităților specifice desfășurate, polițiștii au depistat doi bărbați, ambii din municipiul Giurgiu, care dețineau, în autoturismele personale, fără drept, 3.366 de petarde, declarând că le-au achiziționat anterior din Republica Bulgaria.
Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.













