Administratorul unei firme din Giurgiu, cercetat pentru evaziune fiscală de 740.342 lei!
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu efectuează cercetări față de administratorul unei societăți comerciale, din municipiul Giurgiu, bănuit că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 740.000 lei.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Giurgiu au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat, din municipiul Giurgiu, care în perioada 2010 – 2012, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, nu a înregistrat în totalitate în evidența contabilă veniturile realizate, creând un prejudiciu bugetului general consolidat în valoare de 740.342 lei.
În cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de acesta.
Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.













