O giurgiuveancă administrator de firmă, cercetată pentru evaziune fiscală! Prejudiciul este de 664.938 lei
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu efectuează cercetări față de administratorul unei societăți comerciale, din orașul Bolintin Vale, bănuit că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 664.900 de lei.
Polițiștii din cadrul I.P.J. Giurgiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au documentat și probat activitatea infracționala a unei femei, de 36 de ani, din orașul Bolintin Vale, care în calitate de administrator al unei societăți comerciale, în perioada 01.01.2013 – 31.12.2017, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, nu a evidențiat toate operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, prejudiciind în acest fel bugetul general consolidat cu suma de 664.938 lei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.













