Deşi am informat…. 15 permise de conducere au fost reţinute pentru depășirea vitezei cu mai mult de 50 km/h peste limita legală!
Aşa după cum v-am mai informat, polițiștii giurgiuveni continuă și în acest weekend acțiunile demarate la începutul săptămânii, la nivel național, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenire a accidentelor rutiere.
Astfel, vineri 6 septembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au desfășurat, pe principalele căi de comunicație din județ, acțiuni pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, în cadrul cărora au folosit la capacitate maximă echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei.
În cadrul activităților desfășurate de polițiștii au fost aplicate 155 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor legale privind regimul rutier, dintre acestea, 77 fiind aplicate conducătorilor auto care au depășit viteza legală, două conducătorilor care au condus sub influența alcoolului iar 76 pentru alte abateri. Totodată, au fost reținute 25 de permise de conducere, 15 pentru depășirea vitezei cu mai mult de 50 km/h, două pentru consum de băuturi alcoolice iar opt pentru alte abateri.
Duminic, 8 septembrie a.c., polițiștii giurgiuveni vor continua acțiunile, pe toate categoriile de drumuri, pe linia depistării și sancționării faptelor de conducere pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice, fără a neglija însă modul de respectare a celorlalte reguli de circulație de către participanții la trafic.













