Salarii minime mai mari pentru cei cu studii superioare și pentru cei cu calificare simplă
Se introduc noi salarii minime brute lunar în cazul celor cu înaltă calificare sau calificare simlă. Astfel, salariile nete pe lună pentru cei care dețin o diplomă din învățământul superior sau postliceal ar fi de aproximativ 4.600 de lei iar pentru cei cu calificare simplă vor fi de cca. 3.200 de lei.
Ministerul Finanțelor Publice aduce modificări schemelor de ajutor de stat, la câteva luni de la deschiderea dezbaterii publice pe acest subiect.
Finanțele introduc în noua schemă de ajutoare de stat noţiunea de „salariu minim brut lunar” sub care nu pot fi plătiți specialiștii cu înaltă calificare sau calificare simplă.
Astfel, noile „salarii minime” sunt ȋn valoare de 8.000 lei pentru un loc de muncă înalt calificat (cca. 4.600 lei net), respectiv ȋn valoare de 5.500 lei pentru un loc de muncă calificat (cca. 3.200 lei net).













