Hoţul… paznic la oi!
A fost pus să păzească oile la stână însă a dat iama în ele. Pe 16 noiembrie a.c., la ora 11.30, oamenii legii au fost sesizaţi că, la sfârşitul lunii august 2012, T. I., de 32 ani, din comuna Şipote, judeţul Iaşi, cioban la o stână din Comana, a sustras trei oi, pe care ulterior le-a vândut, creând un prejudiciu de aproximativ 1.500 lei.
În urma cercetărilor efectuate poliţiştii au stabilit că ciobanul a sustras de la stâna lui O.N., situată în extravilanul comunei Comana, sat Grădiştea, judeţul Giurgiu, trei oi, în valoare de aproximativ 1.500 lei pe care ulterior le-a vândut unei persoane din localitate.
Chiar dacă prejudiciul a fost recuperat şi predat părţi vătămate, ciobanul nu a scăpat. faţă de suspect au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.