Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Curtea Constituțională a României a declarat NECONSTITUȚIONALĂ ABROGAREA PENSIILOR SPECIALE!

Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituțională abrogarea pensiilor speciale și a admis sesizările Curții Supreme și Avocatului Poporului împotriva legii de abrogare a pensiilor speciale.

Documentul a fost atacat la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului și de Înalta Curte.

Astfel, pensiile speciale rămân valabile, iar din 1 ianuarie 2021, de acestea vor beneficia și primarii cu cel puțin două mandate.

Sunt două motive mari pe care le-am invocat noi în această excepţie de neconstituţionalitate – o dată, e faptul că nu s-au respectat prevederile clare din Constituţie cu privire la componenţa parlamentului în momentul în care se modifică Statutul senatorilor şi deputaţilor. Constituţia e foarte clară. E nevoie de şedinţa camerelor reunite, or, aici a fost vorba doar de votul Camerei Deputaţilor, iar pe de altă parte celălalt motiv e nerespectarea deciziilor anterioare ale Curţii Constituţionale”, a declarat Avocatul Poporului, Renate Weber, la momentul sesizării Curții Constituționale.

În aceste condiţii, aceste pensii rămân în vigoare. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, pe motive de procedură, iar judecătorii nu au mai dezbătut fondul legii, spun surse judiciare.

Legea pentru abrogarea pensiilor speciale, inclusiv a magistraţilor, a fost votată de Camera Deputaţilor în sesiune extraordinară la începutul anului.

Legea a fost adoptată cu 247 de voturi „pentru” şi 21 de abţineri.

Advertisement

Arhive