Felicitări, domnule primar! Edilul şef Viorel Rotaru, o nouă investiţie pentru viitorul comunei: a început construcţia unei noi grădiniţe la Băneasa! (FOTO)
La Băneasa au început lucrările de construcţie a unei noi grădinţe cu program normal.
Asta după ce, o altă grădiniţă, tot nouă!, a fost finalizată, în satul Meletie, (foto jos) în septembrie 2018, fiind construită cu finanţare din fonduri europene.
Primarul Viorel Rotaru a declarat că noua clădire, finanţată prin intermediul PNDL 2, are termen de finalizare 12 mai 2021.
Prin noua investiție, administrația din Băneasa continuă ritmul accelerat de dezvoltare al comunei, punând încă o piatră de temelie la infrastructura localității, comună ce în ultimii ani, sub conducerea primarului Viorel Rotaru, a cunoscut o dezvoltare fără precedent în istoria sa.
Edilul şef Viorel Rotaru a declarat că pentru el reprezintă o prioritate condițiile în care preșcolarii și elevii din comună învață și tocmai de aceea au fost făcute investiții importante în școli și grădinițe, acestea fiind reabilitate și modernizate în ultimi ani.
„După cum m-am angajat de fiecare dată în faţa cetăţenilor din Băneasa, comuna noastră va fi într-un continuu proces de dezvoltare şi modernizare, în toate domeniile de activitate, iar primăria va contribui în mod esenţial la creşterea nivelului de trai şi confort al localnicilor”, a precizat Viorel Rotaru.


















