EXCLUSIV! GIURGIUVEANUL, cu arheologii germani, în satul preistoric de la Măgura Gorgana, din Pietrele!
Despre ei şi despre cercetarea lor au scris numeroase publicaţii internationale, inclusiv National Geografic. Este vorba despre o echipă complexă, de peste 30 de arheologi germani, bulgari, gruzini, olandezi, moldoveni şi români, care a reuşit să scoată la lumină o aşezare de tip tell, aparţinând culturii Gumelniţa, datată la sfârşitul mileniului al V-lea înainte de Hristos. Ea a fost localizată la jumătatea distanţei dintre satele Pietrele şi Puieni, comuna Băneasa, pe marginea terasei Dunării, la circa opt kilometri de fluviu.
Cercetările se desfăşoară în cadrul unui proiect international, demarat în 2002, vizând un studiu amănunţit al satului preistoric de la Măgura Gorgana, pentru a reconstitui lumea gumelniţeană – o aşezare din epoca cuprului.
Astăzi, 23 august 2013, reporterii GIURGIUVEANUL, împreună cu primarul comunei Băneasa, Viorel Rotaru, au vizitat satul preistoric şi au stat de vorbă cu câţiva dintre aceşti arheologi. L-am cunoscut şi pe şeful proiectului, profesor doctor Svend Hansen.
FOTO: primarul Viorel Rotaru și nemțoaica Ute, veteran între cercetătorii germani
La momentul vizitei noastre, distinşii cercetători îl aşteptatu pe academicianul Alexandru Vulpe, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române şi directorul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan“ al Academiei Române.
Aveţi imagini de aici în EXCLUSIVITATE, urmând să revenim cu amănunte într-una din ediţiile noastre viitoare.

















