Ancheta privind cauzele incendiului de la Spitalul Judeţean Giurgiu continuă
O comisie tehnică de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu va stabili cauzele ce au provocat incendiul de la Secţia Maternitate a Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu.
Cercetările se află într-un stadiu avansat şi vor elucida misterul evenimentului produs în salonul pretravaliu de la etajul 2 al Secţiei Maternitate. Incendiul a izbucnit vineri, 23 august, în jurul orei 20.00. Patru autospeciale de pompieri şi ambulanţe SMURD, din cadrul Detaşamentului Giurgiu, au acţionat pentru stingerea flăcărilor. Până la sosirea forțelor de intervenție, s-au autoevacuat cinci lăuze cu cinci copii, o gravidă și șase angajați ai spitalului.
La această dată, specialiştii din cadrul ISU Giurgiu analizează toate datele de la faţa locului pentru a stabili cauzele şi împrejurările care au dus la producerea incendiului.
M. Petcu













