COMUNICAT privind măsurile instituite la arhiva şi registratura Tribunalului Giurgiu, începând cu data de 13 ianuarie 2021
Începând cu data de 13 ianuarie 2021, programul de lucru cu publicul la arhiva și registratura Tribunalului Giurgiu și instanțelor arondate, respectiv Judecătoria Giurgiu și Judecătoria Bolintin Vale, se va desfășura astfel: luni, miercuri, vineri: 09,00 – 12,00 marți, joi : 09,00 – 13,00.
Consultarea dosarelor, obținerea de relații, precum și orice alte solicitări ce se înscriu în sfera activității cu publicul desfășurate de compartimentele arhivă se vor face numai în baza unei programări telefonice anterioare, cu cel puțin două zile înainte. Programarea se va face la numerele de telefon alocate, birourilor arhivă și registratură.
Pentru fluidizarea activității la aceste compartimente, se recomandă folosirea în general, a telefoanelor mobile, a tabletelor sau a altor mijloace proprii justițiabililor/ reprezentanților/avocaților/experților pentru efectuarea de fotocopii și limitarea timpului alocat la aproximativ 20 minute/persoană.
Eliberarea certificatelor de grefă si a copiilor legalizate de pe hotărâri sau alte acte din dosare se va face, de asemenea, pe bază de programare, urmând a fi înmânate la data si ora stabilită sau comunicate prin e-mail/fax.
Cererile de eliberare cauțiuni vor fi direcționate către primul grefier/grefierul șef, după caz, care va anunța părțile despre data și ora stabilită în vederea ridicării acestora.
Se recomandă transmiterea documentelor si cererilor prin poștă sau fax ori în format electronic, prin e-mail, părțile având posibilitatea solicitării judecării cauzelor în lipsă sau amânarea acestora pentru motive medicale, dacă este cazul.
CONDUCĂTORUL BIROULUI DE INFORMAȚII PUBLICE,
JUDECĂTOR NICULA ION