Astăzi, când împlinea 92 de ani, distinsul profesor Daia Bilcea s-a stins din viață…
Comunitatea giurgiuveană a pierdut, astăzi, un om extrem de valoros,
prin trecerea la cele veșnice
a profesorului Daia Bilcea.
Distinsul dascăl s-a stins din viață astăzi,
exact în ziua în care împlinea 92 de ani.
A fost profesor de matematică pentru zeci de generații de elevi
ai Școlii nr 4 „Mihai Eminescu”, din Giurgiu,
director al acestei şcoli şi inspector şcolar.
Un dascăl ambițios, integru şi dedicat meseriei, exigent cu elevii,
dar bun și drept pe merit cu cei care au înțeles
că învățătura este singura perspectivă a unui viitor mai bun.
Trupul neînsufleţit a fost depus la Capela Catedralei Episcopale „Adormirea Maicii Domnului”,
urmând a fi condus pe ultimul drum, sâmbătă, 20 martie a.c., la Cimitirul „Sfântul Haralmbie”, de pe şoseaua Sloboziei.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.