ANUNŢ IMPORTANT pentru giurgiuveni dar şi pentru cei care tranzitează Vama Giurgiu!
Având în vedere lucrările de extindere la patru benzi a străzii Unirii din municipiul Giurgiu (sectorul cuprins între intersecţia cu strada 1 Decembrie 1918 şi sensul giratoriu dela hotel „Sunny”), în perioada 10 iunie – 31 august 2021, traficul rutier dinspre şoseaua Prieteniei către Vama Giurgiu se va desfăşura pe drumul adiacent Poliţiei Locale Giurgiu (sens unic) – strada Unirii (şoseaua de centura) – sens giratoriu hotel „Sunny”.
În ceea ce priveşte ieşirea din Vama Giurgiu către Bucureşti, aceasta se va face pe traseul actual cu menţiunea că pe strada Unirii se va circula în sens unic, pe o singură bandă, din direcţia sens giratoriu hotel „Sunny” către strada 1 Decembrie 1918.
„Cu aceasta ocazie, atragem atenţia că s-a modificat regimul priorităţii de trecere la intersecţia dintre drumul adiacent Poliţiei Locale şi strada Unirii (soseaua de centură), având prioritate de trecere vehiculele care circulă dinspre Poliţia Locală către strada Unirii”, ne-a declarat managerul de trafic Marius Pencea (foto), responsabil de siguranța circulaţiei și sistematizarea traficului, în cadrul PORR CONSTRUCT, firmă care execută lucrările în acest proiect.


















