Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

ISU Giurgiu. Lumânările lăsate nesupravegheate, pericol de incendiu

O lumânare lăsată nesupravegheată a provocat un incendiu violent, recent, într-o gospodărie din municipiul Giurgiu.

Pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu au ajuns imediat pe strada Avram Iancu, acolo unde a avut loc evenimentul, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o cisternă, o descarcerare și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat că incendiul se manifesta violent la nivelul acoperișului și în pod și au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă, ținând cont de faptul că, în aceeași curte, se mai afla o locuință.

În incendiu au ars acoperișul imobilului, pe o suprafață de aproximativ 120 mp, sageacul garajului, rama unui geam și un televizor. Au fost deteriorate tavanele, parchetul și mobilierul.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații închise (lumânare), flăcările fiind observate târziu.

Informare preventivă:

 ISU Giurgiu recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:

  • asigurați-vă că lumânarea se află în poziţie verticală şi este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
  • nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;
  • amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;
  • nu vă aplecați deasupra lumânărilor: s-ar putea să vă ia foc părul sau hainele;
  • nu amplasați lumânările aprinse foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;
  • stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
  • nu adormiţi cu lumânările aprinse.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Advertisement

Arhive