ACCIDENT RUTIER soldat cu o victimă! (FOTO)
În această dimineaţă s-a produs un accident rutier pe A1 București-Pitești, la km 43, pe sensul de mers spre Capitală.
Au fost implicate o autoutilitară și un autotren, în care se aflau doar conducătorii auto, precizează ISU Giurgiu.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Șoferul autoutilitarei, în vârstă de 64 de ani, a fost preluat de paramedici și a primit îngrijiri medicale la fața locului.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor PSI, deconectarea bornelor de la bateria autoutilitarei și sablarea părții carosabile.













