Un fost senator de Giurgiu, Cristian Marciu, a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție! El a fost apărat de avocat Mădălina Ciobanu Andrei
Fostul senator de Giurgiu, Cristian Marciu, a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) pentru infracțiunea de uzurpare de calități oficiale.
Şi Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), în dosarul în care este acuzat de procurori de abuz în serviciu și complicitate la uzurparea de calități oficiale, faptele incriminate de anchetatori vizând mandatul de parlamentar al lui Cristian Marciu.
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată de procurori în termen de 10 zile.
Cristian Marciu a fost declarat incompatibil după ce, din 2008 până în 2012, a făcut afaceri cu Consiliul Județean Girgiu, deși era consilier județean. Legea prevede că nu mai poate ocupa nicio funcție publică timp de trei ani.
Potrivit legii, pentru acest lucru, Cristian Marciu trebuia să renunţe imediat la orice funcție publică și să nu mai poată ocupa o alta, vreme de 3 ani. De altfel, în martie 2017, la 2 ani de la rămânerea definitivă a deciziei judecătorești, ANI a cerut Senatului să constate încetarea calității de senator a lui Cristian Marciu.
Totuși, Cristian Marciu a rămas parlamentar în Senatul României, după ce Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de președintele al Senatului, nu ar fi aprobat solicitarea Agenției Naționale de Integritate (ANI) de punere în aplicare a deciziei definitivăe a instanței supreme și să anunțe încetarea mandatului senatorului PSD, deoarece nu mai era compatibil cu funcția pe care o ocupa.
Şi Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată, pe 15 decembrie 2020, de către Parchetul General, fiind acuzat că, în calitatea pe care o avea de preşedinte al Senatului, nu a făcut demersurile pentru încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, care fusese declarat incompatibil şi nu avea dreptul să ocupe o funcţie publică.
Un singur amănunt dar esenţial: Cristian Marciu a fost apărat în instanţă de un experimentat avocat în domeniu, doamna Mădălina Ciobanu Andrei.