Deputat Gabriela Horga: O piață de capital dezvoltată este imaginea unei economii puternice
Camera Deputaților a aprobat proiectul de lege care prevede cote de impozitare mai mici pentru câștigurile la bursă: 1% pe investiţiile mai mari de un an şi 3% pentru cele mai mici de un an, față de 10% cât este impozitul astăzi. Proiectul prevede și reținerea impozitelor la sursă, o simplificare importantă pentru investitori.
În perioada în care eram studentă, am făcut practică în două societăți de investiții financiare și am văzut cum se poate investi pe bursa românească. Am constatat, din propria experiență, că avem nevoie de o simplificare a legislației în domeniu pentru a reuși atragerea tinerilor și a micilor investitori, a celor cu economii care vor un randament decent la acestea.
Astăzi, în calitate de parlamentar, am făcut un pas decisiv pentru a avea un cadru legislativ care să stimuleze implicarea investitorilor individuali pe piața bursieră românească.
Am inițiat acest proiect împreună cu colegii mei, Sebastian Burduja (PNL), George Tuță (PNL) și Claudiu Mureșan (USR), fiind susținut de parlamentari din toate partidele. Camera Deputaților este for decizional iar proiectul va fi trimis președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.













