PRIMA ZI DE ȘCOALĂ… la Grădiniţa „Prichindeii”!
Ni s-a părut foarte frumos discursul directoarei grădiniţei „Prichindeii”, profesor Georgeta Manuela Breazu, pe care l-am reprodus integral în cele ce urmează.
„Un moment deosebit de important pentru fiecare dintre noi a fost, este si va fi: PRIMA ZI DE ȘCOALĂ! În luna septembrie a fiecărui an există o zi când peste tot în țară se deschid larg porțile școlilor și grădinițelor, iar inimile noastre vibrează de bucurie, de nerăbdare si de emoție. Preșcolarii trăiesc emoția primei zile de grădiniță și sper ca această zi să le rămână o frumoasă și puternică amintire. În semn de bun-venit aș dorii să-i aplaudăm, să ne îmbrățișăm reciproc părinți, copii si educatori.
Revenind la emoții, sunt convinsă că aceastea sunt prezente și în rândul părinților, al educatorilor și al întregului personal al grădiniței, al reprezentanților comunității locale și al tururor factorilor de decizie prezenți azi aici. Sunt emoțiile sincere de a reuși să-i ajutăm pe acești copii, într-un sistem de educație plin de schimbări și nu lipsit de probleme. De aceea îmi doresc, ca in următoarele zile, emoțiile de care vorbeam la început să fie treptat înlocuite de dorința de implicare si colaborare bazată pe încredere.
Grădinița noastră este locul în care copiii dumneavoastră trebuie să se simtă ca acasă. Aici ei au un cadru ambiental adecvat pentru formarea și dezvoltarea calităților și aptitudinilor. Dorim să satisfacem nevoia fiecărui copil deschis spre schimbare și învățare, pentru a promova valorile morale pozitive, creative și autonome. Toți avem datoria de a ne implica serios în educație indiferent de vârsta sau ipostaza în care ne aflăm: părinți, copii sau cadre didactice.
Valorile promovare de colectivul educațional al grădiniței noastre sunt: responsabilitate, încredere, seriozitate, punctualitate, toleranță, profesionalism și calitate, comunicare și implicare, integrare, spirit de echipă și spirit civic. Procesul instructiv-educativ este modern și de calitate, se utilizează strategii didactice moderne și metode de învățare active, care să încurajeze curiozitatea, creșterea încrederii în forțele proprii, capacitatea de a relaționa cu ceilalți copii și cu adulții.
Dragi părinți, vă asigurăm că vom face tot ceea ce ne stă în putință pentru a răspunde exigențelor dumneavoastră. Vă rugăm, în schimb, sa fiți alături de grădiniță și să o sprijiniți în vederea realizării unui adevărat parteneriat din care vor avea de câștigat doar copiii dumneavoastră.
Stimate și minunate colege, îmi exprim mulțumirea și vă asigur de tot respectul și sprijinul meu. Vă doresc sănătate, putere de muncă în activitatea frumoasă și plină de responsabilitate pe care o desfășurați în educația acestor copii.
Vă urez tuturor un an școlar plin de succese și împliniri. Îmi doresc din inimă să văd numai chipuri de părinți și copii fericiți. Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate în noul an școlar! Asă să ne ajute Dumnezeu!”



















