Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

ACCIDENT RUTIER soldat cu două victime (FOTO)

Două femei au fost transportate la spital, în urma unui accident rutier ce s-a produs astăzi, în jurul prânzului, în localitatea Mogoșești, potrivit ISU Giurgiu.

În eveniment au fost implicate două autoturisme, persoanele rănite fiind din aceeași mașină.

Conducătoarea auto, în vârstă de 48 de ani, a rămas blocată în autovehicul, fiind necesară folosirea accesoriilor de descarcerare pentru a fi extrasă, în siguranță. Aceasta era conștientă, a fost preluată de ambulanța SAJ și transportată la spitalul județean. Și una dintre pasagere, în vârstă de 64 de ani, a ajuns la spital. Cealaltă persoană din auto a primit îngrijiri medicale la fața locului.

Șoferul celui de-al doilea autoturism nu a fost rănit.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni și Gărzii de Intervenție Colibași, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.

Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor.

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Advertisement

Arhive