Primarii giurgiuveni, la şcoală. În ce se vor iniţia şi perfecţiona edilii de comune VEZI AICI
În judeţul Giurgiu se va derula un proiect-pilot de pregătire a primarilor de comună în domeniul managementului pentru situaţii de urgenţă. Proiectul a început pe 25 noiembrie şi va fi găzduit de Centrul Transfrontalier de Comandă şi Coordonare a Intervenţiei Giurgiu. Proiectul-pilot constă în iniţierea şi perfecţionarea în gestionarea situaţiilor de urgenţă a celor 51 de primari de comune din judeţul Giurgiu.
Festivitatea de deschidere a cursurilor a avut loc luni, 25 noiembrie, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Giurgiu, Vasile Mustăţea, a inspectorului şef al ISU Giurgiu, colonel Emil Apostol, dar şi a beneficiarilor acestor cursuri, respectiv primarii de comune. Dacă până acum, primarii din judeţul Giurgiu erau nevoiţi să meargă la cursuri la Centrul Zonal de Pregătire Craiova, în urma demersurilor făcute de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, s-a reuşit aducerea acestora la nivel local.
Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, colonel Emil Apostol, a vorbit despre importanţa proiectului-pilot, dar şi despre implicarea edililor giurgiuveni în soluţionarea unor situaţii de urgenţă.
„Judeţul Giurgiu are nişte primari extraordinari, cu care conlucrăm foarte bine, care fac subunităţi de pompieri, avem primari care merg la incendii, la deszăpeziri, cu care am avut o colaborare extraordinară, şi cărora vreau să le mulţumesc”, a spus colonelul Emil Apostol.
Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu a accentuat asupra importanţei pregătirii primarilor în managementul situaţiilor de urgenţă.
„Şi eu am făcut acest curs, când eram la Prefectură, dar la Craiova, şi am învăţat lucruri extraordinare. Vă recomand să trataţi cu toată responsabilitatea acest curs pentru că trebuie să fiţi pregătiţi pentru orice situaţie de urgenţă. În primul rând trebuie să faceţi toate documentele, cum scrie la carte, să aveţi oameni pregătiţi, astfel încât în situaţii limită să puteţi acţiona, bineînţeles, nu singuri, ci împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Prefecturii”, a precizat Mustăţea.
Prima etapă a proiectului va avea loc în perioada 25 – 29 noiembrie şi va fi dedicată iniţierii primarilor aflaţi la primul mandat sau care nu au mai participat la acest curs, şi anume primarii comunelor: Băneasa, Bulbucata, Buturugeni, Comana, Crevedia Mare, Daia, Floreşti-Stoeneşti, Găiseni, Găujani, Ghimpaţi, Gogoşari, Gostinari, Greaca, Hotarele, Iepureşti, Letca Nouă, Malu, Mihai Bravu, Oinacu, Prundu, Putineiu, Răsuceni, Săbăreni, Schitu, Singureni, Stoeneşti, Toporu, Ulmi. A doua etapă a proiectului se va desfăşura în perioada 9-13 decembrie şi va fi destinată perfecţionării primarilor din 23 de comune: Adunaţii Copăceni, Bolintin Deal, Bucşani, Călugăreni, Clejani, Colibaşi, Cosoba, Frăteşti, Gostinu, Grădinari, Isvoarele, Herăşti, Izvoarele, Joiţa, Mârşa, Ogrezeni, Roata de Jos, Slobozia, Stăneşti, Valea Dragului, Vărăşti, Vedea, Vânătorii Mici.
Cursanţii vor desfăşura activităţi teoretice şi practice în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, sub îndrumarea unor lectori din cadrul Centrului Zonal de Pregătire Craiova, Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă, ISU Giurgiu, Direcţia Sanitar Veterinară, Staţia Meteo, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Sistemul de Gospodărire a Apelor şi Filiala Giurgiu de Cruce Roşie.

















