Cercetat pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența drogurilor
Aseară, la ora 20.10, pe D.N.5, în afara localității Uzunu, a avut loc un eveniment rutier, în care a fost implicat un autoturism.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto, un bărbat, de 45 de ani, din municipiul București, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drager, rezultatul fiind 0.
De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanța benzodiazepină.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care sunt continuate cercetările, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influenta bauturilor alcoolice sau a altor substanțe.













