Cinci ani de pușcărie pentru un patron din județul Giurgiu. Vezi pentru ce a fost condamnat
Administratorul unei firme din Dobreni, comuna Vărăști, a fost condamnat la cinci ani închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată. Ion Asan, administrator al SC ARCOM GRUP 2008 SRL , este acuzat de omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate; în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, toate în formă continuată.
Asan Ion a fost obligat să plătească Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, suma de 6.209.392 Iei, cu titlu de despăgubiri civile (impozit pe profit şi TVA)
Patronul giurgiuvean a fost trimis în judecată la începutul acestui an, de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial București. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în perioada septembrie 2008 – aprilie 2010, acesta, în calitate de asociat și administrator al SC ARCOM GRUP 2008 SRL, nu a înregistrat în evidențele contabile ale societății un număr de 357 facturi fiscale în valoare totală de 10.674.617 lei, privind operațiuni de vânzări mărfuri (deșeuri feroase și neferoase, materiale de construcții, piei de bovine etc.), prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu suma de 1.520.578 lei (echivalent a 367.289 euro), reprezentând impozit pe profit, ca urmare a omisiunii evidențierii în parte a veniturilor menționate anterior. În perioada octombrie 2008 – martie 2010, în calitate de asociat și administrator al SC ARCOM GRUP 2008 SRL, a înregistrat în evidența contabilă a societății cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale (evidențiind în actele contabile un număr de 1.027 facturi fiscale fictive ce apar ca fiind emise de către 55 furnizori, în valoare totală de 22.022.762 lei), prejudiciind astfel bugetul de stat (prin diminuarea frauduloasă a masei impozabile) cu suma de 4.688.813 lei (echivalent a 1.132.564 euro), reprezentând impozit pe profit și TVA aferent cheltuielilor înregistrate în contabilitate, care au la bază documente fictive.













