Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Astăzi este Sfântul Ierarh Spiridon! Ce tradiţii sunt în această zi

sf spiridon al trimitundeiSfântul Spiridon este cunoscut ca unul dintre cei mai mari sfinţi vindecători, este ocrotitorul mai multor biserici şi localităţi, dar şi al insulei Corfu. În Bucureşti există două biserici ocrotite de Sfântul Spiridon, iar în Eparhia Giurgiului una, la Comana II. Născut în chip miraculos, viața sa a stat sub semnul minunilor, cojocarii și cizmarii, olarii de pe vremuri considerându-l patronul lor. Datorită vindecărilor săvîrşite, el este cinstit şi ca ocrotitor al celor bolnavi, motiv pentru care multe spitale îi poartă numele.

Cunoscut ca unul dintre cei mai mari făcători de minuni, Sfântul Spiridon este cinstit atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în cea Catolică. Despre viaţa sa nu se cunosc foarte multe lucruri. Se ştie că s-a născut în jurul anului 270, în Aski, Cipru, şi că a fost păstor de oi. Sfântul Spiridon a prins zilele împăratului Constantin cel Mare, trăind până pe la jumătatea secolului IV. Numele său vine de la un cuvântul σπυρις, care în greacă înseamnă „coşuleţ”. În tinereţe, a fost păstor de oi şi a avut şi o soţie, care i-a murit însă de timpuriu. Acest trist eveniment l-a făcut să îmbrace schima monahală, devenind ulterior şi păstor de suflete, ca episcop al Trimitundei, fără a abandona, însă, nici oile necuvântătoare, pe care a continuat să le ducă la păscut.

phpThumb_generated_thumbnailjpgÎn timpul persecuţiilor sub împăratul Maximian, sfântul a fost arestat şi exilat. În anul 325, a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea unde a uimit pe mulţi cu simplitatea cu care a explicat credinţa ortodoxă. Fără prea multă carte, sfântul a reuşit să convertească un mare filozof al vremii de la arianism la Ortodoxie, uimind pe toţi cei prezenţi la Sinodul de la Niceea. El a explicat unitatea şi diversitatea Sfintei Treimi ţinînd în mână o cărămidă şi spunînd simplu că este formată din trei elemente esenţiale, şi anume foc, pământ şi apă. În timp ce vorbea, s-a aprins focul în partea de sus a cărămizii şi a început să curgă apa din partea de jos. Tot acolo, la Niceea, l-a cunoscut pe Sf. Ierarh Nicolae; între cei doi ierarhi s-a format o prietenie trainică.

Sf. Spiridon şi-a trăit mare parte din viaţă în Cipru, unde s-a şi săvârşit în anul 348, fiind îngropat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Trimitunda.

Când saracinii au cotropit insula, ciprioţii au deschis mormântul sfântului pentru a muta sfintele moaşte la Constantinopol. Atunci au descoperit că trupul sfântului era întreg iar din mormânt venea un miros de busuioc, semn al sfinţiei vieţii sale. Când a căzut Constantinopolul în 1453, sfintele moaşte au fost mutate în Serbia, după care un Părinte din Insula Corfu, Georgios Kalohairetis, l-a adus în insula din Grecia, unde este şi acum înmormântat.

Până în ziua de azi, sfintele moaşte întregi ale Sf. Spiridon din altarul din Corfu continuă să lucreze cu puterea lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinţii Lui. El este cunoscut ca „sfântul călător” deoarece papucii de mătase de pe tălpile sale se uzează în fiecare an şi sunt înlocuite de praznicul său. Sf. Spiridon este cinstit de biserică în ziua de 12 decembrie.

 

Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor:

Sf. Spiridon se ţine, că el face multe minuni, şi bune şi rele. Astfel că cei ce îl ţin capătă numai bune, iar cei ce nu‑l ţin capătă minuni rele.

♦Sf. Spiridon îi îmbogăţeşte pe săraci şi îi vindecă pe cei bolnavi.

♦De Sf. Spiridon se face agheasmă, care e bună pentru bolile primejdioase.

Apărător de rele şi durere:

Se ţine ca să nu facă vreo minune, schimbând lucrurile lor din bune în rele. Se ţine ca să nu se facă minuni (monştri): viţei cu două capete, copii îngemănaţi etc.

♦Sf. Spiridon e rău pentru arsuri. O femeie lucrând în această zi, s‑a aprins lampa în mână‑i şi s‑au aprins rufele de pe ea. Un om, apucându‑se să‑şi lipească casa, când arunca lut pe pereţi, cădea foc.

♦Sf. Spiridon poartă toate boalele. E ţinut ca apărător de boli de vite, de oameni. Nu se înjugă vitele, că e periculos. Se ţine pentru cai.

Advertisement

Arhive