Absolvenţii de zece au fost premiați de Guvern
Aşa după cum v-am mai informat, absolvenții de gimnaziu care au încheiat cu media 10 (zece) la Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a (EN VIII) și liceenii care au obținut media 10 (zece) la examenul național de Bacalaureat 2019 (inclusiv sesiunea specială și Bacalaureatul bilingv) au fost premiați și de Guvernul României, prin Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu.
Cei doi absolvenţi giurgiuveni sunt trei fete; Anemona Maria Moraru, Diana Maria Simion, eleve ale Colegiului Național ”Ion Maiorescu” și Ana Cătălina Stanca, elevă a Școlii Gimnaziale Nr.7 Giurgiu.
Fiecare elev cu media 10 la EN VIII a primit 1.000 de lei, în timp ce fiecare absolvent de liceu cu media generală 10 la examenul de Bacalaureat a primit 3.000 de lei.
Premierea a fost făcută de inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Giurgiu, profesor Mirela Delea.
„Am avut plăcerea să le înmânez recompensa din partea Guvernului României elevelor care, la examenul de Bacalaureat și Evaluarea Națională, au reușit zecele performanței”, a declarat profesor Mirela Delea, inspector şcolar general al IŞJ Giurgiu.















