Accident grav de circulaţie, cu două victime, la Ghimpaţi!

Un accident rutier grav s-a petrecut în această după-amiază, în jurul orei 16:52, pe DN6, pe sensul de mers Alexandria-Bucureşti. Au fost implicate un TIR şi un autoturism, iar o persoană a rămas blocată.
Pompierii militari giurgiuveni, de la Garda Mihăileşti, au intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, pentru descarcerarea persoanei rămase blocată între fiarele mașinii, pentru asistenţă şi prim ajutor medical, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, căpitan Mădălina Boţoroagă.
Potrivit primelor informaţii oferite de purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, comisar şef Cristian Şuţă, este vorba despre un TIR înmatriculat în Alba, condus de un şofer, în vârstă de 57 de ani, care, în timp ce se deplasa pe sensul Alexandria-Bucureşti, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabil umed, într-o curbă, pe raza comunei Ghimpaţi, a acroşat un autoturism Dacia Logan, intrând pe contrasens.
Una dintre cele două persoane, este vorba de conducătorul auto, M.F., de 57 de ani, din Bucureşti, a rămas încarcerat în Logan.
La faţa locului au sosit şi ambulanţe de la SAJ Giurgiu, care au preluat atât pe şoferul Loganului, descarcerat de pompieri, cât şi pe soţia acestuia, M.N., de 43 de ani, pe care i-au transportat de urgenţă la Spitalul Municipal din Bucureşti, pentru investigaţii medicale şi îngrijiri.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest însă rezultatul a demonstrat că nu au consumat alcool înainte de a se urca la volan.













