ACCIDENT RUTIER! Un pieton care circula neregulamentar, lovit de un autoturism!
Un bărbat din municipiul București a fost accidentat de un autoturism în timp ce circula neregulamentar, pe partea carosabilă.
O tânără, de 33 ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 411 a accidentat un bărbat de 44 ani, din municipiul București, care circula neregulamentar, în calitate de pieton, pe partea carosabilă în același sens de mers.
Victima a fost transportată la Spitalul Municipal București, pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea de investigații de specialitate.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero alcool în aerul expirat.
Polițiștii rutieri au întocmit în cauză un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.













