ACCIDENT RUTIER soldat cu o victimă, azi-noapte (FOTO)
Un bărbat, în vârstă de 27 de ani, a ajuns la spital, în urma unui accident rutier ce a avut loc, azi-noapte, pe DN5C, în localitatea Găujani, informează ISU Giurgiu.
Autoturismul pe care acesta îl conducea a fost găsit în afara părții carosabile, proiectat în peretele exterior al unei case.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.
Conducătorul auto a fost preluat de personalul medical al SAJ și transportat la UPU Giurgiu.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului.
Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.














