ACCIDENT RUTIER soldat cu o victimă, pe șoseaua Portului, în municipiul Giurgiu
La data de 19 iunie a.c., ora 14.55, pe șoseaua Portului, din municipiul Giurgiu, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu rănirea unui minor, informează IPJ Giurgiu.
Din primele cercetări, a reieșit faptul că un tânăr, de 29 de ani, din comuna Malu, în timp ce conducea un autoturism, ar fi acroșat o trotinetă, care se deplasa pe partea carosabilă.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea pasagerului trotinetei, un minor, de 9 ani.
Acesta a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
Lasă un răspuns