Accident rutier soldat cu patru victime
Ieri, la ora 18.00, S. M., un tânăr, de 23 ani, din oraşul Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Naţional 61, în localitatea Găiseanca, judeţul Giurgiu, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers, moment în care a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa din direcţia Crevedia Mare către Vânătorii Mici, condus de F. I., un bărbat de 36 ani, din comuna Crevedia Mare, judeţul Giurgiu.
Din accident a rezultat rănirea uşoară a două tinere, M. M. D., de 19 ani şi M. A. I., de 22 ani, din comuna Crevedia Mare, a lui N. M. L., un tânăr de 24 ani, din comuna Crevedia Mare, judeţul Giurgiu, precum şi a lui L. D. A., o tânără de 19 ani, din comuna Găiseni, judeţul Giurgiu, pasageri în autoturismul al cărui conducător auto nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers, care au fost transportaţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru acordarea de îngrijiri medicale şi efectuarea de investigaţii suplimentare, fără a rămâne internaţi.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto S. M. , respectiv 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto F. I. şi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii Formaţiunii Rutiere de la Poliţia Oraşului Bolintin Vale au întocmit în cauză un dosar penal în care efectuează cercetări faţă de S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.













