Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

ACCIDENT RUTIER soldat cu trei victime, în această dimineaţă. A fost solicitat şi elicopterul SMURD

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, pe A1 București-Pitești, la km 27. Evenimentul a avut loc pe sensul de mers spre capitală, fiind implicate două autoturisme, potrivit informaţiilor oferite de ISU Giurgiu.

Ambele mașini se aflau în afara părții carosabile, una dintre acestea fiind găsită răsturnată de o parte, în vegetația de pe marginea drumului.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere dotate cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD și SAJ. În sprijin, a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Persoanele rănite se aflau în același autoturism si au fost transportate la spital. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 17 ani, o femeie de 47 de ani și una de aproximativ 67 de ani.

CE SPUNE INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN GIURGIU

Din primele cercetări, a reieșit faptul că, o femeie, de 47 de ani, din județul Ilfov, în timp ce conducea un autoturism, pe autostrada A1, la kilometrul 27, ar fi întrat in coliziune cu un alt autoturism, condus de către un bărbat, de 55 de ani, din localitatea Zătreni, județul Vâlcea.

În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea a trei persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 67 de ani, fiind transportate la o unitate spitalicească din municipiul București, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0, cercetările fiind continuate de către polițiști.

Advertisement

Arhive