Accident spectaculos la Daia
Viteza a jucat din nou feste participanţilor la trafic, o maşină răsturnându-se pe DN 5. Mai exact, evenimentul s-a produs în ziua de luni, 14 octombrie, la orele 21:30, când un tânăr giurgiuvean, care se deplasa spre Giurgiu cu un autoturism Mini Cooper, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe câmp la câteva sute de metri de şosea.
Cei doi ocupanţi au reuşit să iasă în timp util din maşină.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a şoferului şi pasagerei, precum şi avarierea autoturismului Mini Cooper.