Administrator giurgiuvean, cercetat pentru evaziune fiscală
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul I.P.J. Giurgiu, au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat, de 47 de ani, din comuna Florești Stoenești, care, în perioada 01.01.2010-31.12.2012 în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a omis să evidențieze, în actele contabile ori în alte documente legale, operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, prejudiciind bugetul general consolidat cu suma totală de 258.337 lei.
În cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.













