Alis Manuela Lazăr a plecat la Ceruri prea devreme… (VIDEO)
Lacrimi şi suflete sfâşiate… o atmosferă apăsătoare de tristeţe… astăzi, 13 martie 2014, eleva din clasa a IX-a a Liceului “Tudor Vianu”, Alis Manuela Lazăr, în vârstă de doar 15 ani, care a murit răpusă de o nemiloasă boală, a fost condusă pe ultimul drum, spre cimitirul unde îşi va dormi somnul de veci. Sute de giurgiuveni, de toate vârstele, au vrut să își ia rămas bun de la Alis și să o conducă pe ultimul ei drum din această lume. Oamenii, dintre care majoritatea tineri și elevi, au umplut drumul spre locul de veci…
Râuri de lacrimi au curs în Slobozia și toată suflarea comunei a condus-o pe ultimul drum pe Alis… Alături de adolescentă, pe ultimul drum, au fost și colegii de la Liceul “Tudor Vianu” în frunte cu diriginta clasei, care încă sunt șocați de moartea ei prematură.
Alături de familia îndoliată s-au aflat câteva sute de elevi din clasele V-VIII, de la şcoala din Slobozia, şi liceeni de la “Tudor Vianu”, multe rude şi cunoştinţe ale Alisei, dar şi foarte mulţi localnici. Locuitorii comunei au dat dovadă de multă compasiune, apreciere şi solidaritate vroind să fie alături de familia fetei de doar 15 ani.
Tinerii au purtat în piept fotografia Alisei.
La căpătâi i-au stat în permanență părinții sfâșiați de durere și frăţiorul…
Ceremonia religioasă a avut loc la Biserica din Slobozia, iar cortegiul funerar format din câteva sute de tineri, colegi, vecini, oameni din oraș şi rude ale fetei, a traversat întreaga comună în drumul spre casa bunicilor din partea mamei…
Dumnezeu să o odihnească alături de îngeri…













