Alocaţii duble pentru zeci de mii de copii giurgiuveni
După ani întregi de tergiversări, politicienii români au decis să dubleze valoarea alocaţiei de stat pentru copii, de la 42 de lei, cât este în prezent, la 84 de lei.
Miercuri, cu 322 de voturi ”pentru” și 2 abțineri, în Parlament, alocația de stat pentru copii s-a majorat de la 42 la 84 de lei. Premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul duce la îndeplinire deciziile Parlamentului şi că pentru acest an resursele financiare sunt asigurate.
Se ştie că familiile care provin din pături sociale sărace supravieţuiesc de pe urma acestor alocații. Astfel că nu este exclus ca, pe viitor, dublarea sumelor să încurajeze aceste persoane, lipsite de alte venituri, să aducă pe lume tot mai mulți copii, tocmai pentru a beneficia cei 84 de lei.
În judeţul Giurgiu, peste 50.000 de copii vor beneficia de alocaţii duble după decizia Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
Marcela Petcu













