Articole pirotehnice, confiscate de polițiștii giurgiuveni
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu polițiști din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vedea, au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ce aduc atingere prevederilor Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive.
Cu această ocazie, în urma unui control de rutină în trafic, a fost identificat un cetățean bulgar care deținea, fără drept, mai multe tipuri de articole pirotehnice.
În urma controlului amănunțit al autoturismului, au fost identificate 4 baterii de artificii cu 36 de focuri, precum și 488 bucăți petarde.
Referitor la produsele identificate acesta a precizat că le-a achiziționat în cursul aceleiași zile din orașul Ruse – Bulgaria nefiind autorizat pentru astfel de operațiuni.
În urma celor constatate, articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
*******
Polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Giurgiu au oprit pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Vedea, care circula pe D.N. 5C, pe raza comunei Vedea.
Astfel, s-a procedat la verificarea autoturismului, ocazie cu care au fost identificate 20 de articole pirotehnice.
Tânărul în cauză a declarat faptul că a achiziționat articolele pirotehnice în aceeași zi din municipiul Giurgiu, pentru a le folosi cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Articole pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.













